De la inima la inima sa ne dezbracam de cotidian si legi atat de drastice care ne fac sa traim in sclavia societatii...

Nu mai avem naivitatea unui copil, ce descoperind o noua jucarie, radiaza de fericire, nu mai gasim motive sa zambim o data cu rasarirea soarelui, ploaia nu ne mai place, zapada ne ingheata sufletele, cotidianul ne umple de noroi...
Totul s-a schimbat...Oamenii nu mai stiu sa traiasca frumos, iar procentul celor care au invatat sa priveasca diminetile zambind, sa traiasca din nimicuri si sa rada cu pofta, este atat de mic incat ma intreb unde a disparut pofta de viata si bucuria de a trai a oamenilor.

Locuisem in Bucuresti pentru cateva luni, mergeam cu metroul in fiecare zi la munca si observam fete triste, oameni grabiti, tacere asternuta si concentratie pe file de poveste ce zac in carti sau interes pentru ziare...oamenii uitau de ei si fuga era modul de viata...Insa, dese erau zilele, cand iesind seara de la munca, ma opream la o plimbare prin parcuri si imi descreteam fruntea vazand rasete de copii ce alergau pe aleele parcului, oameni ce se relaxau stand pe o banca si privind soarele ce se ascundea lasand loc noptii sa domneasca, Bucurestiul prindea viata si oamenii erau cu zambetul pe buze...Atunci imi spuneam: poate ca totul nu e atat de trist precum pare.

Multi oameni se pierd in valtoarea vietii si uita sa traiasca frumos, uita sa admire cantecul pasarilor, rasaritul sau apusul ce ascunde mereu atata bucurie, zambetele copiilor care nu fac altceva decat sa ne ofere frumusete inimii si mintii, plimbari linistite in diverse locuri din natura, relaxare, citirea unei carti in timp ce stai intins pe iarba. Totul a devenit o fuga pentru bani, o ascundere in spatele computerului afundati intr-o lume virtuala, o alergare prin discoteci si baruri, o ascundere de tot si o descoperire de nimic.

Ar trebui sa ne amintim ca desi viata fiecaruia dintre noi poate nu e asa cum ne-am imaginat-o, asta nu inseamna ca trebuie sa o traim meschin, ar trebui sa ne amintim ca sunt oameni care nu pot vedea, care nu pot auzi, care nu pot alerga/merge, care se lupta cu boala desi poate au doar 6 ani, ca exista oameni care ar da orice sa poata fi sanatosi, si tocmai acei oameni, sunt cei care stiu sa pretuiasca fiecare clipa din viata lor, tocmai acei oameni sunt cei care rad cu pofta, desi ochii ascund durere si oboseala, tocmai acei oameni privesc rasaritul cu atata speranta si fericire, iar noi, nu invatam nimic. Ne afundam in abisul nepasarii, superficialitatii, ne batem joc de sanatatea noastra (consumul de droguri,alcool,tigari, nopti nedormite etc), ne intristam parintii si uitam sa zambim.

Probabil ca va intrebati, si ce ar trebui sa facem? Problema o cunoastem cu totii, e ca si cum teoria e atat de usoara, dar practica e cea care ne pune sa facem un pas in spate...Parerea mea, a unui om ca multi ceilalti, este ca ar trebui sa invatam sa ne bucuram de fiecare secunda din viata noastra, pentru ca avem una singura, si merita sa o traim frumos. Blogul acesta nu e altceva decat idei si ganduri marturisite pentru o viata mai buna. Am fost atat de bolnava fizic si boala m-a invatat sa lupt pentru viata, sa rad, sa zambesc, sa ma trezesc dimineata si sa privesc cu ochii plini de speranta fiecare zi, sa zambesc celor ce-i intalnesc pe strada, chiar daca nu-i cunosc si ei sunt tristi, sa le zambesc, pentru ca un zambet nu te costa nimic si poti inviora ziua cuiva. Stiu sa privesc rasaritul si apusul cu ochii limpezi si sa fiu fericita ca urmeaza mereu o noua zi, iar eu sunt in viata, stiu sa ador sunetul clapelor de pian atinse cu atata emotie si tandrete, stiu sa rad cu prietenii si sa muncesc cu bucurie... Si toate acestea le invat zi de zi...

Intalnesc sute de oameni pe strada zilnic, unii fericiti, dar cei mai multi sunt grabiti si abatuti, va invit sa invatati sa zambiti si sa incetati sa fugiti, pentru ca viata e una singura, si la sfarsitul ei, va veti intreba, unde s-au scurs toti anii care par ca au trecut pe langa voi...

Omul se schimba o data cu trecerea timpului, daca traim intr-o societate trista si nu ne place, ar fi cazul sa nu indreptam degetul acuzand pe altcineva de traiul pe care fiecare ni-l alegem si ni-l construim. Fiecare zi trebuie inviorata cu un zambet, cu o melodie preferata si cu o stare pozitiva.